Stiri

Ce scaun cu rotile se potriveşte fiecărui pacient în parte?

Din păcate, viaţa este imprevizibilă şi nu de puţine ori se întâmplă că oamenii să se afle în incapacitatea de a se mişca şi de a face activităţile pe care le făceau înainte şi fără a fi asistaţi. Un incident, un accident, un traumatism poate imobiliza în scaun cu rotile pacienţi de toate vârstele, care se văd nevoiţi să comande aceste dispozitive medicale pentru a le folosi pe o perioadă de timp mai îndelungată sau mai scurtă. 

Mobilitatea redusă pune în dificultate numeroase persoane, de aceea este important că dispozitivele medicale special concepute în acest sens să fie la dispoziţia pacienţilor pentru a le oferi sprijinul necesar deplasării neasistate. 

Astfel, cu un cadru ortopedic, cu o cârjă, cu un baston sau un scaun cu rotile, pacienţii îşi pot recăpăta echilibrul în timpul mersului. Acestea sunt realizate din materiale calitative, rezistente, având funcţie pliabilă, chiar şi semnalizare sonoră, frâna de mână şi mecanism de blocare, roti din cauciuc solid, scaun reglabil şi suport pentru picioare.

Cum alegi un cărucior cu rotile uşor de asamblat şi de demontat?

În oferta disponibilă în mediul online pacienţii pot găsi cărucioare clasice, electrice, cu rotile sau cu poziţie verticală, autopropulsante, cadre mobile, ideale pentru cei cu echilibru redus ce au nevoie de un sprijin în timpul mersului, dar şi pentru persoane în vârstă ce nu mai au stabilitate în mers şi echilibru. 

De asemenea, în magazinele online de specialitate pacienţii pot găsi scutere de mobilitate, ideale pentru uz interior şi exterior, ce dispun de un coş pentru transportarea obiectelor. Toate dispozitivele medicale garantează o bună securitate şi sprijin în timpul mersului.

Cele mai importante modele de scaune cu rotile disponibile pe piață sunt:

  • manuale, care asigură o mobilitate excepţională în marea majoritate a timpului sau permanent, dar şi pacienţilor care pot merge cu baston sau în cadru, însă nu pe distanţe mai mari. Acestea necesită forţa şi mişcare în braţe pentru propulsare, fiind de regulă concepute pentru a fi împinse de o altă persoană. Scaunele cu rotile autopropulsante au rotile din spate mai mari şi sunt dotate cu jante exterioare ce vor fi rotiţe pentru a controla şi a propulsa scaunul. Scaunele cu rotile propulsate de însoţitor au rotile din spate mai mici, fiind mai uşoare şi mai uşor de transportat;
  • electrice, ideale pentru cei care nu au forţa şi rezistenţa de a folosi un scaun manual autopropulsat şi nici nu îşi doresc să se bazeze pe o altă persoană pentru a fi împinşi. Acestea pot fi de interior, de exterior, dar şi de interior şi exterior, pentru a face față tuturor cerinţelor.

Scaun cu rotile manual vs. scaun cu rotile electric

Cei ce se afla în situaţia de a cumpăra un scaun cu rotile, pentru ei înşişi sau pentru cineva drag, trebuie să ştie care sunt diferenţele între cele două modele şi avantajele lor. Scaunul cu rotile perfect trebuie să:

  • fie ergonomic, uşor de transportat şi de depozitat;
  • ofere confort pe tetiera, suporturile de picioare şi braţe;
  • fie rezistent, pentru a susţine o greutate corporală mare;
  • fie potrivit pentru casa şi mediul exterior;
  • fie prevăzut cu un sistem de frânare;
  • fie uşor de manevrat de pacient şi însoţitor deopotrivă.

Lasă un răspuns

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *